Concurs de soluții
Acasă pentru umanitate
Proiect pilot pentru construcția în regim de voluntariat a două locuințe tip, accesibile
Înscriere Am o întrebare Predare (se activează pe 27 iunie)

OAR București, în parteneriat cu Habitat for Humanity România, lansează concursul de soluții de arhitectură „Acasă pentru umanitate” în deschiderea Anualei de Arhitectură București 2020. Concursul are ca scop selectarea celei mai bune soluții în vederea realizării proiectului pilot pentru construcția în regim de voluntariat a două locuințe-tip de 20.000 euro și două locuințe-tip de 30.000 euro, pentru atribuirea contractului de proiectare.

Acest concurs vine într-un moment oportun. În lumea lui #StamAcasa, cred că niciodată în ultimii zeci de ani, importanța unui cămin primitor și a unui „acasă”, nu a fost mai pregnantă ca acum. O locuință sigură și decentă aduce stabilitate, siguranță și, iată, a devenit principalul leac al societăților de pretutindeni în lupta cu pandemia COVID. „Acasă pentru Umanitate” este un concurs de al cărui rezultat se vor bucura cei mulți, cei fără voce și cei pentru care „acasă” încă înseamnă doar un vis frumos. Dar unul realizabil, iar demersul întreprins în parteneriat cu OAR București este un prim pas-manifest pentru o locuire decentă și accesibilă.
— Roberto Pătrășcoiu, director național Habitat for Humanity România
Imagini din activitatea Habitat for Humanity România

OAR București, prin Anuala de Arhitectură București, sprijină arhitectura socială, arhitectura adresată familiilor și comunităților vulnerabile.  OAR București, împreună cu Habitat for Humanity România, în această perioadă de pandemie, sprijină atât mediul profesional cât și mediul de construcții și antreprenorial orientat către civic și umanitar.  Credem că doar prin concursuri de soluții profesionale, vom putea, împreună, să creștem calitatea locuirii sustenabile.
— arh. Emil Ivănescu, președintele OAR București

Premii

Juriul

Membri titulari

Membri supleanți

Expert consultant

Calendarul concursului

Lansarea oficială a concursului 11 mai 2020
Înscrieri conferință până la data de 21 mai 2020
Conferință digitală și discuții pe tema de concurs 22 mai 2020
Data limită primire întrebări Runda 1 24 mai 2020
Data limită răspuns întrebări Runda 1 29 mai 2020
Data limită primire întrebări Runda 2 21 iunie 2020
Data limită răspuns întrebări Runda 2 26 iunie 2020
Predare proiecte 06 iulie 2020, ora 17:00
Secretariat Primire 07-08 iulie 2020
Comisie Tehnică (verificare preliminară proiecte) 09-10 iulie 2020
Jurizare proiecte 13-15 iulie 2020
Anunț oficial câștigător 16 iulie 2020
Publicarea Rezultatelor pe site-ul oficial al competiției Maximum 5 zile de la anunțarea rezultatelor.
Data limită depunere contestații 20 iulie 2020

Documentație de concurs

Pachet concurs - Acasa pentru Umanitate.zip (33 MB)

Conținutul pachetului de concurs de mai sus este următorul:

Habitat for Humanity România este cel mai mare ONG din România în domeniul locuirii sociale, cu misiunea de a elimina adăpostirea sărăcăcioasă și lipsa de adăpost. Din 1996 până în prezent organizația a construit, reabilitat și reparat peste 5000 de locuințe destinate persoanelor cu venituri reduse din România. Alți peste 70.000 de oameni au beneficiat de programele și campaniile de reducere a dezastrelor și advocacy.
www.habitat.ro

Ordinul Arhitecților din România (OAR) aspiră la dezvoltarea unei comunități profesionale închegate și responsabile, ghidată de codul etic (deontologic) al profesării arhitecturii ca artă liberală în România. Focalizarea resurselor pe promovarea și consolidarea arhitecturii de calitate în toate formele și manifestările sale va eleva OAR la statutul de voce unitară a profesiei la nivel de comunitate, pe plan național și internațional.
www.oar-bucuresti.ro

Anuala de Arhitectură București este cel mai important festival de arhitectură din București, fiind deschis atât profesioniștilor din industria de construcții, cât și publicului larg. Festival organizat de OAR București, Anuala expune an de an cele mai bune realizări ale arhitecților bucureșteni. Anuala conține cea mai amplă platformă online ce prezintă atât arhitecții-autori, toate proiectele cât și construcțiile valororoase din București.
www.anuala.ro