Concurs de soluții
Acasă pentru umanitate
Proiect pilot pentru construcția în regim de voluntariat a două locuințe tip, accesibile
Prima paginăProiecteProiectul nr. 62 - HH1215

Proiectul nr. 62 - HH1215

Autor principal: arh. Catalin Mihai Caragea
Coautori: arh. Alexandra Ioana Onea
Colaboratori arhitectură: arh. Sebastian Stan
Colaboratori specialități: ing. Mihai Roman, ing. Ionut Vita, Ing. Silviu Stan

Half a House

In contextul construirii in mediul rural, ne-am imaginat o casa cu prezenta discreta, orientata cu fatadele lungi catre est si vest si cu suprafata majoritar opaca pe nord si sud pentru a proteja interiorul de razele puternice ale soarelui in perioada calda sau de vanturile reci din perioada rece.

Casa compusa din doua module de locuinte cuplate este usor retrasa de la limitele posterioare si de la aliniament deschizandu-se catre curti generoase pe lateralele estice si vestice ale locuintelor; Cupland casele doua cate doua si punand in relatie directa curtile laterale ale fiecarei familii se incurajeaza relatia intre acestia si intarirea spiritului de comunitate. In acest sens am propus si posibilitatea realizarii unor alveole comune spre strada la care sa aiba acces toti locuitorii. Astfel , casele te intampina cu o curte plantata mica, deschisa, cu locuri de stat, iar odata ce avensezi catre casa, vei putea pasi pe prispa umbrita catre care se deschid spatiile interioare prin vitraje generoase.

Accesul de pe prispa in oricare dintre locuinte dezvaluie spatiul in care familia isi va gasi linistea zilnica. Cu inaltime mai mare, spatiul central al caselor este spatiul in care familia se aduna in jurul mesei. Lumina rasaritului sau apusului va ajunge in fiecare din locuinte filtrata de portice.

Suprastructura locuintelor va fi realizata din structură de lemn, placata pe ambele fete cu placi de OSB cu grosimea de 12mm. Structura va fi realizata ca o structură in cadre, contravantita in planul peretilor, pe ambele directii. Placarea cu placi de OSB pe ambele fete ale peretelui va asigura o rigiditate sporita a acestora.

Realizarea suprastructurii cladirii (a scheletului de lemn) va fi simpla, piesele din lemn fiind aduse la santier debitate si numerotate. Prinderile intre elementele de lemn se vor face fie cu placute multicui, fie prin intermediul unor imbinari bulonate ale montantilor. Forta de munca necesara pentru realizarea structurii de lemn nu trebuie sa fie calificata in acest sens, aceasta operațiune putand fi realizata si in regim de voluntariat. Modularea montantilor de lemn a fost realizata astfel incat placile de OSB sa fie montate pe cat posibil la latimea standard. Toate piesele de lemn vor fi livrate la santier pentru a putea fi asamblate asemnenea unor elemente de mobilier.

Propunerea de incalzire a locuintelor este aceea de a utiliza un semineu cu ventilatie fortata si un sistem de tubulaturi montate aparent la partea superioara a camerelor care vor introduce aer cald in fiecare incapere in zonele adiacente golurilor.