Concurs de soluții
Acasă pentru umanitate
Proiect pilot pentru construcția în regim de voluntariat a două locuințe tip, accesibile
Prima paginăProiecteProiectul nr. 81 - IM2017

Proiectul nr. 81 - IM2017

Autor principal: Arh. Uretu George Andrei
Coautori: Stud. Arh. Prundeanu Radu-Ionuț, Stud. Arh. Răboj Maria-Alexandra, Stud. Arh. Silivestru Sergiu-Ștefan, Stud. Arh. Zaraf Andrei, Stud. Arh. Zecheru Teodora-Ioana
Colaboratori arhitectură: Arh. Pintilei Sabina
Colaborator specialități: Instalatii: SC Tachyon SRL; Rezistenta: SC Epic Structural Design Studio SRL

Scenariu și anturaj ca părți ale arhitecturii

Ne-am imaginat totul ca parte din arhitectură, deoarece casa merge spre o reducere la minim a structurii şi expresiei arhitecturale. Cele două planuri reprezintă două scenarii de locuire, atât pentru forma actuală, cât şi pentru una viitoare, ambele prezentând o posibilă amenajare interioară şi exterioară. Prin al doilea scenariu de mobilare arătăm şi potenţialul de extindere al caselor printr-un hol locuibil, fiind conştienţi de veniturile familiilor ţintă şi de procesul complex de extindere al casei. Am abordat un plan simplu cu un acoperiş în două ape şi structura peretelui deja realizate care duc costul extinderii la un minim posibil. Cele două case folosesc, în cea mai mare parte, finisaje cu montare uscată pentru eficientizarea procesului de construire. Neutre fiind, intenționat nu creionează expresia arhitecturală specific regională, însă au rolul principal de a fi complementare anturajului şi scenariului de locuire, evidenţiate mai ales prin perspectivele prezentate.