Concurs de soluții
Acasă pentru umanitate
Proiect pilot pentru construcția în regim de voluntariat a două locuințe tip, accesibile
Prima paginăProiecteProiectul nr. 85 - AS2455

Proiectul nr. 85 - AS2455

Autor principal: arh. M.A. Ioan
Coautori: stud.arh. Alma Baciu (Craioveanu), stud.arh. Silvana Rădulescu
Colaboratori arhitectură: stud.arh. David Baciu
Colaboratori specialități: ing. Dragoș Palașcă, ing. Andrei Nedelcu

Locuind întreolaltă

Proiectul nostru propune un ansamblu care să fie mai mult decât o suită de case de o cameră și două camere. Fiecare unitate și ansamblul rezultat din asamblarea modulelor au următoarele caracteristici:

Modularitate: pornind de la un pătrat, se pot articula locuințe de una, două, trei și chiar patru camere, în diferite iterații. La rândul lor, aceste locuințe pot fi articulate în clustere de două, patru, opt sau mai multe unități, legate între ele de prispa comună și, alternativ, de mici grădini de umbră și răcoare, spații de întâlnire între vecini.

Flexibilitatea mobilării spațiului interior permite diferite variante de amenajare și de utilizare a supantei/mansardei, ca loc de depozitare, joacă sau somn pentru copil/copii.

Prefabricare: panourile ce formează structura caselor pot fi realizate in situ de către constructori și voluntari și montate în flux accelerat. Cu cât sunt mai multe unități agregate într-un ansamblu, cu atât costurile per unitate scad, datorită panourilor comune, care nu se mai dublează, ci pot să dispară cu totul (5 la ansamblul propus, 12 la un ansamblu de 8 unități locative).

Revitalizarea câtorva elemente tradiționale/regionale asociate cu edificarea și utilizarea în timp a locuinței, fără a fi nevoie de tehnici avansate de execuție și nici materiale special.

Caracter comunitar: modul în care este gândit ansamblul, construirea, utilizarea și întreținerea lui în timp permit întâlnirea și socializarea între vecini, facilitând un mod de locuire nu doar unul lângă altul, ci întreolaltă (community building).